[EN] Grave and unpleasant readings / [RO] Lecturi grave şi neplăcute (3)

[EN] Few things are more unpleasant for such a romantic like I am than seeing how the consumerist society of today promises love as it promises anything else: cars, holidays, jobs and careers, delights of whatever kind, happiness (?!)… Everything can be sold and bought, although nothing is as priceless as a human soul and the love between one man and one woman. [RO] Puţine lucruri sunt mai neplăcute pentru aşa un romantic ca mine decât să vadă cum societatea consumeristă de astăzi promite dragostea cum promite orice altceva: maşini, vacanţe, slujbe şi cariere, desfătări de orice fel, fericire (?!)... Orice poate fi vândut şi cumpărat, deşi nimic nu este mai nepreţuit ca un suflet omenesc şi dragostea dintre un bărbat şi o femeie.

[EN] It’s so stupid how they promise (on a double decker bus!) to find your love in six months. When anyone can find love only in the Lord – both His love, and the love of a husband or wife. Even the heretics or irreligious who are in love (therefore I’m not refering to those who just follow sexual impulses) , are in love by God’s mercy. [RO] Este aşa stupid cum promit ei (pe un autobuz supraetajat!) să-ţi găsească dragostea în şase luni. Când oricine poate găsi dragostea doar în Domnul – deopotrivă dragostea Lui şi a soţului sau soţiei. Chiar şi ereticii şi nereligioşii care sunt îndrăgostiţi (aşadar nu mă refer la cei care doar îşi urmează impulsurile sexuale), de la Dumnezeu sunt îndrăgostiţi.

[EN] Unfortunately, this UK seems close to the moment when the always political correct Big Brother will forbid love itself, while making sexual relations freer and freer… [RO] Din păcate, această UK pare foarte aproape de momentul când întotdeauna corectul politic Big Brother va interzice dragostea însăşi, în timp ce va face relaţiile sexuale mai libere şi mai libere…

[EN] Here are some other texts that most of my past and current friends would not care to read, others wouldn’t understand anything, even though they gave it a try… But if at least one soul coming across my blog will be frightened enough of these unpleasant readings to take any life-changing decision, that’s only for the Lord to know. [RO] Iată alte texte de care celor mai mulţi dintre foştii şi actualii mei prieteni nu le va păsa să le citească, alţii nu vor înţelege nimic, chiar dacă vor încerca… Dar dacă cel puţin un suflet care va da peste blogul meu va fi înspăimântat destul de aceste lecturi neplăcute, încât să ia o decizie de schimbare a vieţii, aceasta numai Domnul o poate şti.

[EN] The proposed readings / [RO] Lecturile propuse:
1) [RO] Despre bieţii copii din UK, care primesc anticoncepţinale în şcoli de la 11 ani, fără ştirea părinţilor – aici.
2) [EN] A bright student’s death after a supposed ‘safe’ chemical abortion went wrong – here.
3) [RO] O descriere (înfiorătoare pentru cine are de urechi să audă şi ochi duhovniceşti să vadă!) a societăţii avorţioniste de azi, care conţine o idee de care eu aproape că nu mai îndoieli că aşa va fi, anume că generaţia celor născuţi în pântecele unde au fost avortaţi frăţiorii lor va fi cea care va legaliza eutanasia – aici.
4) [EN] An outcry of anger against this so-called ‘sexual education’ in the UK, which actually abuses the pure minds of children, instead of ‘enlightening them’ – here.
5) [RO] Despre încercările Consiliului Europei de a impune o recunoaştere de-a lungul întregii Europe a dreptului la avort – aici.
6) [EN] About Council of Europe’s attempts to impose a Europe-wide recognition of the right to abortion – here.
7) [RO] Absolut tot răul de pe lume (încălzirea globală, dezastrele naturale, războiale şi ura dintre oameni etc) pornesc de la răspândirea desfrânării şi avorturilor, dar şi de la nepăsarea noastră faţă de acestea (pentru cine mă tot întreabă ‘‘da’ ce, nu-s rele mai mari pe lume?’’) – aici.
8) [EN] Other sad facts about the UK, once a ‘most civilised’ country: a ‘mother’ who confessed to having allowed her 11-year old daughter to have sex with her boyfriend, while she was peacefully taking a nap in the other room – here; and another true mother criticizing the ‘morallly bankrupt’ sexual education in the UK – here.
9) [RO] Probabil că deloc întâmplător, prin dezbaterea asupra unui avort din motive umanitare (?!) deschisă zilele acestea în România, se doreşte o liberalizare şi mai şi a legislaţiei privind uciderea de prunci din această tristă ţară – aici.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Femeile în UK (9) [Women in the UK]

Cine sunt mici (excepţie – foto stânga jos, cam baschetbalistă pentru naţia respectivă!), cu părul întodeauna cât mai negru, chicotesc mereu, poartă cel puţin un aparat foto de gât, umblă de obicei două câte două, le găseşti peste tot prin lumea largă, başca nu fac nazuri dacă le ceri să se lase fotografiate? Evident – ori japoneze (foto sus), ori chinezoaice :)

Bine, bine, ar putea obiecta cititorii mei (cum am şi fost apostrofat recent de cineva), de ce vorbeşti despre femei din UK şi dai poze cu fete de toate naţionalităţile şi numai când şi când cu britanice? Păi, din vreo două motive:
1) unul teoretic – pentru că, efectiv ţara aceasta tinde să devină un amalgam de naţionalităţi şi tocmai de aceea mi-am intitulat serialul ‘Femeile în UK’ (nu doar ‘Femeile britanice’ sau cam aşa ceva)
2) unul pragmatic – britanicele sadea şi în special acelea pe care le vreau eu fotografiate (nu de tip Essex girl, să se lase uşor – chiar şi la altceva... – că d’alea nu mă interesează!) se lasă greu de tot pozate, oricât de simpatice ar fi altfel şi deloc sfioase de conversaţii, chiar şi cu străinii photoholici :)

Şi mi s-a părut relevant în legătură mai ales cu cele două japoneze (am şi o poză mai luminoasă, dar am zis că-i superb decorul) în trecere prin UK? Că reprezintă, poate fără să ştie, un trist prototip al femeii între 22-30 de ani din ziua de azi – acelea care îşi iau câte un an sabatic (sabbatical/gap year), doar cu scop să se plimbe, să vadă, să experimenteze, să uite de sine, să amâne pe cât de mult posibil intrarea în rutina societăţii consumeriste de care cele mai multe se tem că oricum nu au cum să scape. Nu este absolut nimic rău în a-ţi lua un an liber, ci răul constă că este doar o amăgire...

Potrivit unei triste realităţi statistice, foarte puţine vor avea parte de căsătorii fericite până la bătrâneţe, fără să scape de cel puţin un divorţ. Cam la fel de puţine vor scăpa şi de a se trezi, măcar o dată în viaţă, înşelate de soţi ori să-şi fi înşelat alesul. Şi mai puţine vor putea scăpa de nevoia unui serviciu care le va priva de anii când copiii lor vor avea cea mai mare nevoie de ele. Şi mai puţine vor scăpa de a se transforma în ucigaşe de prunci, fie prin avort (corect politic aproape peste tot în lume) sau anticoncepţionale (un medicament oarecare zice-se, de către mafia farmaceutică mondială ce nu vrea a le recunoaşte caracterul avortiv sau de către ştiinţa lumii de azi, care nu recunoaşte caracterul de fiinţă mănunchiurilor de celule, fie ele şi de câteva secunde zămislite!). Poate că este discutabil cât va fi o ucidere cu sau fără ştiinţă, dar în mod clar va fi cu voie – cu voia de a se bucura de ceea ce societatea de azi le-a spus că înseamnă libertatea. Doar bietele chinezoiace vor fi ucigaşe, pentru că aşa impune legea.

Groaznic de tristă mi se pare viaţa femeilor de azi, iar în UK încă şi mai şi decât în alte locuri din lume... Aparent (potrivit înţelepciunii strâmbe a lumii de azi), niciodată nu a fost mai liberă femeia de tirania bărbatului! În realitate (dar asta numai pentru cine vrea să judece drept!), niciodată nu a fost sclavia ei mai cumplită! Falsa libertate de tirania unui bărbat (promisă de legislaţia ce simplifică divorţul şi sancţionează violul între soţi – prevederi foarte bune în esenţă) ascunde sclavia faţă de mai mulţi – nu doar de cei care te-au avut, dar şi de (sute? mii?), care doar te-au privit... căci aşa eşti învăţată că trebuie să intri în rândul lumii, cu hainele care le impun alţii (moda), cu chipul pe care îl vor alţii (industria cosmetică şi chirugiei estetice), cu sufletul murdar, pentru că aşa vor alţii (toţi cei care zic răului – bine, întunericului – lumină, nopţii – zi, care ţi-au băgat pe gât aşa-zisa educaţie sexuală până şi la grădiniţă).

Atâtea femei (precum aceste două japoneze care de nouă luni se plimbau prin lume, cam ca mine – aici cam râde ruptu’ de cârpit :), doar că eu nu scriu nimic de râs, ci de plâns) fug instinctual de această cumplită lume de mâine în care vor sfârşi prin a se integra: idolul de luni până vineri numit carieră, plictiseala de sâmbătă unde se înghesuieşte spuza de viaţă socială, prostdispoziţia de duminică (în ceea ce ar trebui, de la Hristos încoace, să fie cea mai frumoasă zi a săptămânii!)...

Este frumos să te pozezi cu The UK Parliament în spate, dar este numai o amăgire, ce nu ţine decât o clipă – oare câte dintre femeile acestea vor scăpa de a-şi umple cu baloane de săpun atragător colorate golul interior pe care numai Duhul Sfânt îl poate plini? Oare câte or mai putea înţelege că s-au născut pe lume pentru a fi sfinte şi că o mamă din orice amărâtă de ţară africană, cu o duzină de copii ucişi de foamete şi boli este mai fericită, prin împlinirea menirii ei, decât toate ‘zeiţele zilei’ de pe coperţi de revistă?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Grave and unpleasant readings / [RO] Lecturi grave şi neplăcute (2)

[EN] It’s long since I wanted to add another episode (go to the first) of this series, and I wanted to do it on this International Children’s Day. This time, I picked up a beautiful picture of my own to illustrate a day of joy to many of us, but not to those unborn, who were forbbiden the joy that the Lord has meant for them. [RO] Voiam de mult să adaug un episod (mergi la primul) al acestui serial şi voiam să o fac în această Zi Internaţională a Copilului. De data aceasta, am ales o frumoasă fotografie proprie pentru a ilustra o zi de bucurie pentru mulţi dintre noi, dar nu şi pentru cei nenăscuţi, cărora le-a fost interzisă bucuria pe care Domnul le-a menit-o.

[EN] These readings are unpleasant, like anything that shames our egoism and indifference. I don’t intend to shock anyone (in this televisual world that has made so many of us shock-proof), only to make my readers think about this ignored mass murder. [RO] Aceste lecturi sunt neplăcute, cum este orice care ne face de ruşine egoismul şi indiferenţa. Nu vreau să şochez pe nimeni (din această lume televizuală care ne-a lăsat pe mulţi dintre noi ne-şocabili), doar să-mi fac cititorii să se gândească la această ucidere în masă ignorată.

[EN] It’s not global warming that suffocates the planet, it’s the blood of the unborn human beings!!! I know that many rational hysterics, concerned with global warming will laugh of the irrational me, but I am taking this risk. The God I believe in, the only MEANINGFUL Something in this Universe, is Someone Whom they consider an irrational myth… I hold on to my myth, let them look for salvation in their science! [RO] Nu este încălzirea globală cea care sufocă planeta, ci sângele fiinţelor umane nenăscute!!! Ştiu că mulţi isterici raţionali, îngrijoraţi de încălzirea globală vor râde de iraţionalul de mine, dar îmi asum acest risc. Dumnezeul în Care cred, singurul Ceva PLIN DE ROST în acest Univers, este Cineva pe Care ei Îl consideră un mit iraţional... Eu mă ţin de mitul meu, ei să-şi caute mântuirea în ştiinţa lor!

[EN] Oh, and what has the UK got to do with it? Well, this wonderful country is one of the most pro-abortionist/pro-murder (‘pro-choice’, they call themselves) in the world. Instead of caring about the wombs turned into slaughterhouses (and maybe that’s why so many godless people are being born in the UK – what could we expect of someone born where at least one, if not a dozen of his siblings, had been murdered, through surgical abortion or contraception?), many Brits ‘care’ about saving the planet. [RO] O, şi ce are de-a face UK cu treaba asta? Ei bine, această minunată ţară este una dintre cele mai pro-avort/pro-ucidere (‘pro-alegere’ îşi zic ei) din lume. În loc să le pese de pântecele tranformate în abatoare (şi poate de aceea se nasc atât de mulţi oameni fără niciun dumnezeu în UK – ce să ne aşteptăm de la cineva născut acolo unde cel puţin unul, dacă nu chiar o duzină de frăţiori de-ai săi, fuseseră ucişi, prin avort chirugical sau contracepţie?), multor britanici ‘le pasă’ de salvarea planetei.

[EN] “I sleep with whomever I want, my goal in life is ‘to have fun’, I am a ethical humanist, I don’t believe any ‘religious crap’, I criticize anyone about anything, I do everything ‘my way’, and, of course, I care about saving the planet” – well, this is the attitude of today's civilised European (not only British) that cannot bring anything good for mankind! [RO] “Mă culc cu cine vreau eu, scopul meu în viaţă ‘să mă distrez’, sunt un umanist etic, nu cred nicio ‘porcărie religioasă’, critic pe oricine în legătură cu orice, fac totul ‘în felul meu’ şi, desigur, îmi pasă de salvarea planetei” – ei bine, aceasta este atitudinea omului europeanului civilizat (nu doar britanic) care nu poate aduce nimic bun umanităţii!

[EN] The pro-life lobby has just lost a battle in the UK, but may the Lord help all those who lead this battle anywhere across the earth, be them religious or irreligious, Orthodox or heterodox, former abortionist doctors or innocent girls apalled by what other women can do to their offspring – everyone involved in this deserves a humble prayer from our part! Because there is always this very least thing (but surely so huge for our Lord!) that anyone can do… [RO] Lobby-ul pro-life tocmai a pierdut o bătălie în UK, dar fie ca Domnul să-i ajute pe toţi cei care poartă această bătălie oriunde de-a lungul pământului, fie ei religioşi sau nereligioşi, ortodocşi sau heterodocşi, foşti doctori aborţionişti sau fete nevinovate îngrozite de ceea ce pot face alte femei cu rodul pântecelor lor – toţi cei implicaţi în această bătălie merită o rugăciune umilă din parte noastră! Pentru că există întotdeauna acest foarte puţin lucru (dar sigur aşa imens pentru Domnul!) pe care oricine îl poate face…

[EN] The proposed readings / [RO] Lecturile propuse:
1) [RO] Jurnalul unui copil nenăscut (pentru oricine ‘s-ar plictisi’ de lucruri grave perecum cele de mai jos, dar poate întâmplător a ajuns la postarea mea, să citească măcar cele 389 de cuvinte ale acestei mici povestioare) – aici.
2) [EN] Life begins at conception; see how, unknowingly, even stubborn abortionists confess this – here.
3) [RO] Viaţa începe în momentul concepţiei – aici şi aici.
4) [EN] Abortion’s devastating effects on women’s health – here.
5) [RO] Efectele devastatoare ale avortului asupra sănătăţii femeii – aici şi aici.
6) [EN] A mother gives birth to a healthy child in spite of all the advice that he is severely handicapped, and the the pregnancy should be ‘terminated’. To everyone’ surprise – he’s a normal baby, and the woman is not even a ‘religious fantatic’; she just listened to her God-given instincts – here.
7) [RO] Mitul ştiinţific al diagnosticării prenatale – aici.
8) [EN] Godless UK scientists promising perfect laboratory children – here and here.
9) [RO] În fine, o analiză extraordinară a ateismului (secularismului) din Europa, indiscutabil cauză şi a avorturilor – aici; averismentele unor duhovnici că desfrâul şi avorturile atrag urgia asupra lumii – aici şi aici; plus un biciuitor cuvânt pastoral al Mitropolitului Ardealului despre cum societatea de azi a împărţit copii în doriţi şi nedoriţi – aici.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/ Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (4) [This alcohol, a Brit’s best friend ?]

Oricât se plâng mulţi localnici că alcoolul consumat în exces a devenit o problemă în UK (doar câteva dintre nenumăratele instituţii care luptă contra acestei grave plăgi sociale aici, aici, aici, aici, aici sau aici), eu nu prea văd cum, într-o ţară atât de liberă ca aceasta, va cuteza vreun Guvern al Majestăţii Sale să taie răul de la radăcină. La momentul când, poate, s-ar impune restricţii la vânzarea de alcool prin campusuri, probabil că va ieşi cu răzmeriţe. “Bine, bine, măi Big Brother, am acceptat să ne filmezi peste tot, am acceptat să ne scoţi cu ţigările în frig, am acceptat să ne măreşti taxele la universităţi, dar de ce să ne iei băutura de la îndemână?” – cam aşa ar zice studenţii.

Apoi, deşi se pare că interzicerea aprinderii ţigărilor în localuri a avut rezultate reale în scăderea incidenţei unor afecţiuni (eliminând efectele fumatului pasiv), specialiştii au îndoieli asupra unui efect similar în privinţa alcoolului, căci fiecare îşi trece alcoolul prin gura, esofagul, stomacul, ficatul şi intestinele proprii. Dar să nu privim lucrurile din această perspectivă îngustă! Mai puţini tineri beţi ar putea reduce numărul de violatori şi de victime ale violurilor, de adolescente gravide, de avorturi, de accidente de circulaţie, de încăierări etc. Numai că nu ştiu în ce măsură restricţiile la vânzare ar avea vreun succes în această direcţie. Susţin ferm că excesul de alcool este dăunător, dar nu sunt nicidecum un prohibiţionist.

Când aproape că numai pe chinezoiacele şi indiencele din campus nu le vezi cumpărând alcool, în vreme ce aproape toate britanicele de vârsta lor cumpără, mă tem că deja s-a ajuns la aşa un grad de dependenţă (în sensul de obişnuinţă socială, nu că toate ar fi alcoolice), încât orice restricţie ar fi atât de absurdă pentru ele ca şi cum s-ar da vreo lege care să le interzică ceaiul, cafeaua, mersul la coafor şi la shopping, anticoncepţionalele sau avorturile. Şi chiar ar fi aburd să se interzică sinuciderea prin alcool, dar să fie legală asasinarea celor fără de apărare, consideraţi nefiinţe numai pentru că nu au încă glăscior să strige!

Acest fac ce vreau absolut (cu toate camerele lui Big Brother, parcă britanicii sunt mai liberi decât americanii, pe bune!) i-a adus pe locuitorii din UK la un înalt grad de civilizaţie, dar acum începe să li se înfunde. Până când legătura cu creştinismul a locuitorilor din ţara aceasta mai subzista, exista un sănătos discernământ între bine şi rău, de genul “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva”, cum spune Sf. Apostol Pavel. Dar mă tem că, încetul cu încetul, încă în deplină libertate, tot mai mulţi britanici se lasă biruiţi de alcool. Departe de mine gândul de a judeca pe cineva aflat în robia vreunei dependenţe! Căci aşa cum insist că pruncul nenăscut este OM şi are dreptul să se nască, cum aş putea să nu recunosc că oricine se află schimonosit de vreo patimă tot OM este şi poate să se schimbe în bine, să renască în viaţa cea adevărată?

Ceea ce nu înţeleg nici britanicii, nici toată civilizaţia asta seculară a Europei, nici mulţi din cei ce ne pretindem ortodocşi este că puterea zdrobitoare a unor patimi precum cele generate de alcool sau de exacerbarea impulsurilor sexuale nu poate fi biruită nici cu pastile, nici cu injecţii, nici cu purtarea de grijă a unui Big Brother, nici cu interdicţii legale, nici cu strategii educaţionale şi nici cu simplele bune intenţii ale aşa-ziselor biserici (Anglicană?! Scoţiană?! Catolică?! Metodistă?!), ci numai prin harul lui Hristos. Şi încă nici acolo, în Biserica Ortodoxă, nu se găseşte să-L cumperi ca la supermarket... că doar destui români, ruşi sau alţi fraţi ortodocşi care beau de sting, nu-i aşa? Aceasta se întâmplă pentru că nu se poate să ne folosim de Fiul lui Dumnezeu ca de un medicament oarecare, pentru a ne vindeca de o patimă ori alta, dar fără să ne lăsăm cu totul în mâinile Sale şi să vedem cum poate El schimba totul în noi.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (3) [This alcohol, a Brit’s best friend?]

Cu cât străbat mai multe locuri din UK, cu atât mă conving de o realitate, pe care orice curtoazie faţă de această ţară fascinantă nu mă poate împiedica să o admit. Fără nicio îndoială, trasul la măsea a devenit pentru mulţi britanici un fel de nevoie fiziologică, încât filosofia lor de viaţă se reduce la “beau, deci exist” (I drink, therefore I am). La aceasta s-ar adăuga (dacă te mai lasă alcoolul să fii în stare; dacă nu – nu-i bai!) şi “f.., deci exist” (I f..., therefore I am). Asta în cazul bărbaţilor, căci femeile par ceva mai complexe. Pe lângă aceleaşi dictoane, lor li se aplică şi “fac cumpărături, deci exist” (I'm shopping, therefore I am). Oameni bogaţi sau săraci, profesori universitari (asta ştiu sigur) sau muncitori (asta spun după cum arătau), graşi sau slabi, frumoşi sau urâţi, tineri sau în vârstă, scoţieni sau englezi dau impresia că nu au altă distracţie mai mare ori scop mai înalt în viaţă decât să bea alcool – puţintel în fiecare seară, respectiv cât mai zdravăn vinerea-sâmbăta.

Desigur că ar fi o neghiobie să decretezi că toţi britanicii sunt aşa de bi- (bărbaţii) sau tri- dimensionali (femeile), însă parcă procentul de hedonişti absoluţi este incredibil de mare în această ţară. Şi asta n-o zic cutezând eu (că tot păcătos sunt) să ofer judecăţi morale, împărţind lumea între buni şi răi, ci numai trăgând cu urechea la discuţiile din localuri şi de pe stradă, dar şi citind presa lor, faţă de care, ca peste tot în lume, publicul simte atracţia şi repulsia de care se bucură orice femeie uşoară, consumată cu nesaţ şi dispreţuită în egală măsură. Iar asta se întâmplă numai pentru că suntem (nu pot să nu iau apărarea breslei) o oglindă fidelă a societăţii, cu bunele şi mai ales relele de care lumea se oripilează când le vede scormonite. Avem şi noi, jurnaliştii, vinovăţia noastră, cum să nu! Dar sunt convins că orice societate îşi are ziariştii, medicii, preoţii, poliţiştii şi politicienii pe care îi merită! Aceasta şi pentru că pe ceilalţi, poate mai buni, a ales să îi avorteze.

Şi ce constat din toate astea care să aibă legătură cu trasul la măsea în UK? O lume strivită în cochilia unui veşnic aici şi acum, unde nu există nici mâine, nici consecinţe, nici moarte (decât ca subiect la fel de banal precum starea vremii), nici alt dumnezeu decât “a te simţi bine”. Peste tot, alcoolul este veşnic subiect de conversaţie, iar efectele lui asupra sănătăţii sunt mereu luate la mişto. “Bei ceva foarte dăunător pentru ficat”, mi-a spus cineva privind sucul meu de portocale.

De la 5.07 litri alcool consumaţi pe cap de britanic în 1956 s-a ajuns la 11.58 litri în 2004, zice Institutul de Studii privind Alcoolul din UK. Aşadar, statistica îmi confirmă ceea ce eu apreciez ochiometric, observând că peste tot, din puburile City-ului londonez (primul centru financiar al lumii, peste New York şi Hong Kong, pretind autorităţile locale), până acolo unde se varsă râul Ness în Marea Nordului se bea foarte mult. Să nu mai zic de campusul Univerităţii din Sussex, unde în fiecare seară, nu doar în weekend, îţi este mult mai uşor să-i numeri pe câteva degete pe puţinii studenţi care nu cumpără alcool decât pe majoritatea celor care cumpără.

Teoretic, legea interzice consumul de alcool în public, dar Big Brother n-are ce face decât să supravegheze pe toată lumea să nu-şi dea în cap ori să nu pună bombe. Cu excepţia campusului (unde parcă nu-s aşa mulţi ochi digitali pentru supravegherea celor 10,000 de studenţi), probabil că mai multe camere i-au văzut pe toţi aceia pe care i-am văzut şi eu bând în public, dar cel puţin în chestiunea asta efectul lor descurajator mi se pare nul. Da, s-au inventat deja camerele de supraveghere vorbitoare (aşa-zisa voce a lui Big Brother), care vor îi vor atenţiona pe cei care încalcă legea. Dar, în afara de mesaje de genul “Consumul de alcool într-un spaţiu public este interzis de lege” sau “Aţi băut prea mult, ar fi cazul să vă opriţi” ce altceva ar putea să le spună beţivilor?!

Mai mult, am auzit că legislaţia din UK permite poliţiei să-l ducă la răcoare pentru câteva ore pe unul beat pulbere chiar şi fără să se fi manifestat zgomotos. Însă nu cred să se întâmple aşa ceva. Eu unul am văzut doar cum poliţiştii îl sprijineau prieteneşte pe unul să se suie în tren, asigurându-se că amicul lui, ceva mai treaz, are să-l ducă în siguranţă acasă.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Aşteptând încă revoluţia mondială... (3) [Still waiting for the world revolution...]

De câtă vreme sunt prin UK n-am văzut încă nicio manifestare publică de-a laburiştilor, de-a conservatorilor sau de-a liberal-democraţilor. În schimb, iată că dau (pentru a treia oară!!!) peste aceşti bolnavi visători – troţkişti (cum se autointitula primul cu care am vorbit), socialişti (cum zice numele partidului lor) sau comunişti (cum scrie pe drapelul din imagine). De data asta, chiar că nu m-a mai interesat să schimb vreo vorbă cu ei, nici despre eliberarea teritoriilor palestiniene, nici despre fanatismul lor în promovarea dreptului la avort (cred că prea puţine ţări din lume or fi tot atât de pro-ucidere precum UK - vezi aici, aici, aici sau aici), nici despre Guvernul care fură clasa muncitoare. M-am mulţumit doar cu o poză de-a steagului de tristă amintire, nu să mai fotografiez şi înfăţişarea patetică a personajelor, cam între 30 şi 55 de ani, dar semănând foarte mult cu cei care se adună să-l pupe pe Iliescu ori să îl plângă pe Ceauşescu.

Remarc doar (pentru ultima oară, sper!) politica lor de relaţii publice (public relations): tot aşa cum la Londra îşi pun taraba cu fiţuici şi petiţii, cam o dată pe săptămână, în apropiere de Oxford Street, în Glasgow îşi întind şandramaua pe Buchanan Street, probabil una dintre primele 10-20 artere comerciale ale lumii. Carevasăzică, demonii ăştia marxiştii încearcă să mai fure câte-o ciosvârtă de la masa demonilor capitalismului consumerist tocmai de la banchetul acestora. Fără sorţi de izbândă, socot eu. Dacă primii or fi făcut o sută de milioane de victime în secolul al 20-lea, cei din urmă probabil că vor trece de pragul miliardului. Este o boală mai lentă, mai plăcută, mai rafinată, mai gustoasă decât indigestul ateism ştiinţific, dar cu siguranţă la fel de mortală.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (2) [This alcohol, a Brit's best friend?]

Până nu te ia în braţe o studentă de 20-21 de ani beată moartă, poate că încă te mai străduieşti să fii cât se poate de galant şi să ascunzi aceste aspecte triste din viaţa englezilor, despre care, oricum, voi rămâne cu o părere foarte bună, după mai puţin de cinci săptămâni petrecute aici. Cu voia Domnului, voi vedea curând şi cum sunt scoţienii la ei acasă. Până atunci, să povestesc puţin cum sunt englezoiacele la beţie.

Cum n-am habar cum fac cele care se îmbată prin Ibiza, Antalya sau Zakynthos (unde prietenul meu Dionysios mă asigură că există doar o singură staţiune de dezmăţ total, în rest insula fiind foarte cuminte), pot spune că cele de prin Brighton măcar se îmbată în linişte. Destule de-abia se ţin pe picioare, dar măcar rămân cu hainele pe ele şi parcă nu-s zgomotoase cum fac mulţi bărbaţi pe aici. Aşa erau şi cele trei cu care m-am întâlnit cu două seri înainte de Valentine’s Day. Ai zice că sigur erau nasoale rău, genul ălora despre care în liceu mai auzeam sentinţa implacabilă vizavi de atractivitatea lor: “Ei, aşa, dacă-i pui o pernă pe cap, merge o dată”. Nicidecum! Două erau măcar acceptabile, iar cea mai beată era şi cea mai frumuşică şi, indiscutabil, cea mai vulnerabilă. La vreo 90 de secunde după ce m-am aşezat lângă ele, capul acesteia din urmă era pe umărul meu.

Desigur că am devenit repede curios de spectacol, dar iniţial mă aşezasem pentru că nu pricepeam nici în ruptul capului ce mă întrebase una – voia, de fapt, o foiţă pentru a-şi face o ţigară (foarte multă lumea fumează aşa pe aici, că ţigările la pachet sunt prea scumpe). A mai întrebat pe trei alţii după aceea şi toţi au priceput greu, dovadă că nu aveam eu probleme în a desluşi accentul unui vorbitor nativ, ci că biata fată chiar nu mai era în stare să vorbească o engleză inteligibilă. O a treia, ceva mai trează, a sosit începând să organizeze plecarea, în timp ce cea de lângă mine îşi scotocea prin poşetă după card. Puteam face orice şi am înţeles în momentele acelea de ce sunt atâtea afişe prin campus care te avertizează că relaţiile sexuale cu cineva beat pot fi (depinde cum îl convingi pe judecător) considerate viol.

În orice caz, probabil că treaba cu consimţământul nu era greu de rezolvat, mai ales că, la despărţire, noua mea prietenă m-a luat în braţe ca pe cineva în care ar avea mare încredere, deşi eram un străin. Le-am condus până la autobuz doar să mă asigur că nu se urcă la volan bete. Însă n-am mai avut vreme să le fac poza pe care tocmai cea mai trează îmi ceruse să le-o fac (oare asta probează ce mi-a spus fata din Londra, că numai britanicele bete se oferă să fie fotografiate?!). Autobuzul era deja în staţie, în timp ce prietenele ei erau greu de adunat, căci, efectiv, nu reuşeau să meargă în linie dreaptă nici susţinându-se una pe alta. Arătându-mi cărţile ei din geantă, una despre Don Juan şi două pentru şcoală, am aflat şi cu ce se ocupa – studentă la filosofie în anul doi. Prietena ei care nu mai putea să ceară o ţigară – studentă la istoria artei, iar amica mea – studentă la limba şi literatura engleză.

Era de-abia ora 21.00 seara şi se aflau la vreo trei km de casă. Numai Dumnezeu ştie cum vor fi ajuns, dar bănuiesc că pentru niciun şofer de autobuz din UK nu este vreo situaţie inedită şi va fi ştiut să le ajute. Altfel, eu nu pot să sper decât că vorba auzită de la un diplomat american acum cinci luni - “Dumnezeu are grijă de lunatici, de beţivi şi de Statele Unite ale Americii” - se potriveşte şi în cazul UK. Adică grija Lui nu îi exclude pe aceşti britanici, dintre care tot mai mulţi îmi spun fără ocolişuri (nu am avut ocazia să aflu părerea acestor copile şi nici nu întreb oamenii, pur şi simplu reiese din discuţii) că ei sunt seculari, nereligioşi sau atei. Ba chiar aud că sunt destui localnici care nu au nici măcar aşa-zisul botez anglican.

Aici e rădăcina problemelor. Unde nu mai există noţiunea de Dumnezeu, degeaba ai umplut pereţii cu avertismente privind relaţiile sexuale la beţie sau mesaje cu schepsis care doar-doar or convinge vreun beţiv să nu se suie la volan. La fel, degeaba dai o grămadă de bani să înveţi tinerii despre sex sigur (safe sex), pentru a reduce numărul de adolescente gravide – cel mai mare din toată Europa în UK! În zadar ţii lecţii de sex oral, că normalul este riscant - tot ai printre cele mai multe avorturi din UE! Din păcate, doar privite strict cantitativ ar fi lucrurile acestea ceva tipic britanic. De fapt, ele se întâmplă peste tot în lumea civilizată. Şi nu este deloc neimportant, cum sunt convins că îşi vor zice destui dintre cititorii mei, întrebându-se “ce l-o fi apucat pe ţăcănitul ăsta?” (pe mine), de scriu despre aşa ceva. Nu ştiu care alt subiect este mai de viaţă şi de moarte decât relaţiile sexuale! Şi sunt sătul de ceea ce cred experţi peste experţi despre treaba asta, căci văd la ce rezultate duce ştiinţa lor - eu am pe Cine să cred!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Grave and unpleasant readings / [RO] Lecturi grave şi neplăcute (1)

[EN] This first fully bilingual blog post which is accompanied by a sticker of a pagan idol that drew my attention on a city map billboard near the Moorgate underground station in London.[RO] Această primă postare pe deplin bilingvă este însoţită de un abţibild cu un idol păgân care mi-a atras atenţia pe un panou cu harta a oraşului de lângă staţia de metrou Moorgate din Londra.

[EN] No other picture (censured to the extent I could - sorry if it offends anyone) could better represent the image of the god which this so-called pro-choice majority in UK worships. It happened that my brief encounters with these trotskyists forced me to speak up against abortion, but its long since I've started feeling that nobody who claims to have anything to do with Jesus Christ can keep silent on this issue. [RO] Nicio altă poză (cenzurată în măsura în care am putut - scuze dacă ofensează pe cineva) nu ar putea să-l reprezinte mai bine pe dumnezeul pe care îl venerează această majoritate pro-alegere din UK. S-a nimerit ca scurtele întâlniri cu aceşti troţkişti să mă forţeze să vorbesc împotriva avortului, dar de mai multă vreme am început să simt că oricine care pretinde că are vreo legătură cu Iisus Hristos mai poate să mai tacă în această chestiune.

[EN] A proof that these pro-choice groups are advocating egoistic murder - check one of their legitimate reasons given for choosing abortion, rather than opting for giving the child for adoption (only in English): "I would not like living with the idea that someone else has my baby." [RO] O dovadă că aceste grupuri pro-alegere susţin uciderea egoistă - uitaţi-vă la unul dintre motivele lor legitime oferite pentru alegerea avortului, mai degrabă decât a da copilul spre adopţie (doar în engleză): "Nu mi-ar plăcea să trăiesc cu ideea că altcineva are copilul meu".

[EN - The picture is not mine, obviously - but I invite anyone to these unpleasant, yet very necessary readings. ***** RO -Fotografia nu e a mea, evident - dar invit pe oricine la aceste lecturi neplăcute, dar foarte necesare.]

1) Evidence that an unborn child is a living human being [EN] - here, here, and here.
2) Dovezi că un copil nenăscut este o fiinţă umană vie [RO] - aici, aici, aici şi aici.
3) Pro-choice opinions that only a woman's rights count [EN] - aici.
4) Despre pruncul nenăscut care simte durerea [RO] - aici.
5) How more contraceptives bring about more abortions [EN] - here.
6) Efectul avortiv al anticoncepţionalelor [RO] - aici.
7) Refutations of 39 major arguments of the pro-choicers [EN] - here.
8) Despre supravieţuitorii avorturilor eşuate [RO] - aici.
9) Stories of abortion survivors [EN] - here, and here.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/ Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Aşteptând încă revoluţia mondială... (2) [Still waiting for the world revolution...]

S-ar putea crede că îi caut cu lumânarea pe troţkiştii ăştia (care, dacă cifrele date de ei or fi reale, oricum nu reprezintă mai mult de 0.01 la sută din populaţia UK!)... Uite cum am reuşit, după numai o săptămână de la prima întâlnire de acest fel, să discut şi cu o femeie din această nefericită categorie de oameni ai muncii. "Foarte bun ziar", crede ea despre acest Socialist Worker, autointitulat săptămânal revoluţionar anticapitalist. O greţoasă ciorbă de idei aberante, zic eu! E limpede că nici această a doua întâlnire nu mi-a trezit în niciun fel conştiinţa revoluţionară. Pentru mulţi visători pe care nu îi înţeleg oi avea eu o mare admiraţie, dar - ca un burghez cu creierul spălat ce sunt - pentru comuniştii ăştia nu pot avea decât un sentiment de imensă tristeţe şi compasiune.

Această angajată cu normă întreagă la SWP, căreia nu i-ai da cei 37 de ani, este în "favoarea avorturilor pentru că femeile oricum o fac şi nu vreau să mai aud de femei murind din cauza avorturilor ilegale". Irlandeză, educată la o şcoală catolică, acum se numeşte doar "fostă catolică". Şi nu e deloc cazul să ne înfumurăm, zicând că "deh, e normal ca din popoarele acestea eretice să iasă asemenea specimene", căci şi bolşevicii au preluat puterea în cea mai mare ţară ortodoxă, şi Biserica Ortodoxă Română a avut destui fii rătăciţi care să-l înlocuiască pe Hristos cu Stalin, iar Grecia ortodoxă are până şi în ziua de azi destui comunişti fanatici. Cât despre statisticile înfiorătoare privind avorturile din România sau de faptul că, în mijlocul unui popor pe care adesea îl aud judecat de atâţia care se cred dreptcredincioşi ("proştii/asasinii/ereticii ăia de americani") măcar problema avorturilor este mereu de actualitate, ce să mai zic? Interlocutoarei mele i-am spus doar că mănunchiul acela de celule este o fiinţă umană, fără să polemizez prea mult cu ea. Altfel, trebuie să recunosc că am purtat o discuţie agreabilă şi nu s-a simţit ofensată când am întrebat-o dacă partidul ei nu face nimic palpitant, precum a organiza sabotaje împotriva mijloacelor de producţie capitaliste - lucruri de care m-a asigurat că nu se numără între mijloacele lor de luptă revoluţionară.

În esenţă, revoluţionarii ăştia pretind că, de fapt, un regim marxist pur nu a existat până acum în istorie, iar regimurile din URSS, Europa de Est şi restul lumii s-ar putea numi cel mult capitalism de stat. Astfel, îmi zicea cel de data trecută, "şi noi ne-am bucurat când a căzut Ceauşescu". SWP militează pentru renaţionalizări în UK, mereu găseşte pricini de chemat la grevă, nu se împacă deloc cu viziunea prea conservatoare a Sindicatului Naţional al Profesorilor şi are un inamic natural, dar mai degrabă la nivel polemic, nu prin lupte de stradă cum se întâmplă în Germania - în neofasciştii de la Partidul Naţional Britanic. Oricum, troţkiştilor ăstora li se potriveşte de minune un banc citit zilele ăstea într-un ziar britanic. Este vorba de o vedetă fiţoasă care nu mai vrea să scoată un nou album la casa de discuri EMI: "Ai auzit că a intrat Robbie Williams în grevă? - Da?! Păi asta-i foarte bine, în sfârşit face şi el ceva".

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]